Era iarna, multa zapada si acceleratul inainte greu spre Galati. Eram flancat in scaunele inghesuite de 2 pescari ucrainieni imbracati in camuflaj.
In fata mea s-a asezat o fata inalta, cu ochi verzi si cu o jacheta rosie. Tinea in brate o carte voluminoasa. Era nelinistita si desi incerca intens sa se concentreze pe citit, privirea ii fugea pe geam si se lovea de muntii albi de omăt. Ignora cu greu telefonul ce nu inceta sa ii sune si cu fiecare pagina devenea din ce in ce mai agitata.
Privirea ei era captiva intr-un triunghi format de paginile cu scris mic, albul de dincolo de geam si cuvintele de pe ecranul telefonului. A cedat la un moment dat si i-au dat lacrimile...s-a incapatanat insa sa nu lase cartea din mana.
Pe coperta cartii scria: Ultima gara - ultimele evenimente din viata lui Lev Tolstoi (Rusia 1910).
Contextul m-a facut sa zambesc, mi-am facut curaj si am intrebat-o: "Cum este cartea? Eram curios daca are un farmec mai aparte? fiindca frigul si muntii de zapada de afara aduc a Rusia, suntem inconjurati de 2 ucrainieni care vorbesc necontenit in rusa, suntem intr-un tren, iar tu citesti o carte ce se numeste Ultima gara si este despre cel mai renumit scriitor rus al tuturor timpurilor..."
A zambit si mi-a raspuns ca nu observase tot acest context. Cartea era doar rezonabila...
Ieri am vazut filmul:
Last Station. Este o poveste simpla, intensa in sentimente curate, trista, autentica, despre iubirile ce definesc totul si transforma orice altceva in momente unice. Este viata noastra cu toate vagoanele si toate pasiunile ce duc intotdeauna spre ultima statie.
...si, este o calatorie la fel de emotionanta ca si povestea fetei inalte cu ochi verzi pe care am intalnit-o odata in tren...sper ca a ajuns acasa ;)
