Translate blog

12/24/09

The More the Merrier

Acum ceva timp ma jucam cu Anca: ea spunea un cuvant si eu trebuia sa replic cu primul lucru care imi trece prin cap, dar nu cu un sinonim. Daca mi-ar fi spus "Craciun" as fi spus "familie". Si asta, fiindca pentru mine Craciunul inseamna intoarcerea acasa.

Cat despre europa, inca 3 tari vor sa faca parte din familia europeana: Turcia, Croatia si Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Vom auzi mai multe in 2010 despre acest proces complicat de extindere, si de maxim interes va fi solutia UE pentru a ingloba in marea familie crestina o tara islamica.
Pana atunci cititi aici.

Si cum Comisia a intrat in vacanta va urez si eu sa fiti sanatosi, sa va pastrati curajul necesar pentru a va urma visele si nu uitati sa va intoarceti online si la anu. Ma gasiti tot aici!

HoHoHoooo!
Razvan

12/19/09

Boieng 737: zbor de cosmar

Nu e chiar ultimul film cu Segal dar a fost cu siguranta un zbor de toti nervii!!!

11:00 Brussel National Airport - Bucuresti Baneasa -> Blue Air

CheckIn: o coada de referinta chiar si pentru perioada comunista...1 ora si 20 de minute de stat in sir, imbrancit si blocat co-nationalii mai cu tupeu...urari de bine si multe injuraturi la adresa taxei de bagaj care s-a majorat la 10 euro cu prilejul sfintelor sarbatori...din toate casele de check-in doar la Blue Air trebuia sa astepti agentul sa iti taie chitanta de 10 euro pe bagaje inainte de a primi biletul...un "portarel" cocotat pe casa eliberand chitante...de tot rasul...10:50

Boarding: dupa o goana nebuna pentru a face toate formalitatile de vama si stabilirea unui nou record de viteza pentru parcurgerea celor 40 de piste (fiindca Blue Air are mereu ultima pista) ma regasesc la o alta coada...11:05...din nou suntem imformati ca trebuie sa asteptam: se vor imbarca intai primii 100 de locuri apoi restul...

Taking Off: 11:20 - sunt asezat...am reusit sa imi inghesui rucsacul si haina printre ursuleti de plus si multe sacose cu Menneken Piss de ciocolata...multa zarva si multa spiritualitate romaneasca...Baiii!!!

Not Taking Off: 11:30 - suntem anuntati ca decolarea intarzie cu 15 min...ne relaxeaza cu muzica si apa rece...gratis!

Not Not Taking Off: 11:45 - o voce suava ne informeaza ca vom astepta inca 20 de minute bagajele...vuiete, miscare, pocnituri si multe cuvinte ce incep cu FAQ...aceeasi muzica in difuzoare ... apa nu ne mai dau!

You can't handle the truth: zarva mare, carucioare cu bagaje vin si pleaca, agentii arunca gentile in toate directiile, vanzoleala mare in cala, noi toti inghesuiti la geamuri privim intrebatori de ce gentile noastre sunt aruncate cu atata manie...muzica deja se repeta iritant...13:00 - aflam ca 60 de bagaje nu se gasesc...sunt ratacite pe undeva prin celalalte avioane ce asteapta sa decoleze...cauza: o defectiune tehnica a sistemului de sortare belgian! Ha!

Taking Off: 13:20 - decolam cu 60 de bagaje lipsa si cu speranta ca ne vom gasi geanta de partea cealalta...mananc nervos un sandwish de 4 euro si beau apa (primita gratis)...e curent si am amortit...

Landing: 17:00 - aterizare cu succes, asteptam nerabdatori scara inca 15 minute si autobuzul inca 10...sunt -10 grade...toate lumea glumeste fals despre cum am ramas fara haine si cadouri...

Baggages: 17:30 - omor la pista caraghios de mica a aeroportului Baneasa...200 si ceva de oameni luptandu-se pentru un loc aprope de pista...ma uit trist pe geam cum ultimele bagaje sunt aruncate din cala...al meu nu e! ma uit pierdut de speranta dupa orice troiler...dezamagiti alergam la biroul de bagaje care tocmai se inchide si suntem directionati spre casele de check-in....dupa 6 ore am ajuns tot la ghiseul de check-in de data asta fara bagaje.

Rescue: 18:30 - iar imbulzeala, misto-uri, glume proaste, miros de ceapa, injuraturi si dezamagire...4 fete de la Blue Air lupta eroic cu masa de oameni dezlantuita...fiecare primeste o cerere de recuperare si multa incurajare ca in zilele ce vor veni bagajele ne vor fi restituite...

There is no place like home...



12/16/09

Cinemateca de aur

Mai tineti minte? :)

Filme vechi si noi, ca ciocoii raman mereu aceeasi...

De data asta insa este vorba despre filmele pe care le puteti face voi daca va hotarati sa participati la editia de anul acesta a European Entrepreneurship Video Award 2010. Tema este Entrepreneurship, deoarece acest concurs face parte dintr-un proiect mai generic intitulat SME Week. Promit sa revin cu mai multe detalii despre acest proiect atat de drag mie. Il vom lansa pe 1 Februarie!

Pana atunci insa puneti mana pe camera video, si imaginati un filmulet de cateva minute ce trebuie sa promoveze spiritul de intreprinzator alaturi de idei ca: aventura, dificultati, investitie, curaj, risc, viitor, schimbare, concurenta, inovatie. Aveti de unde alege si sa nu uitati de spiritul de gluma. La Comisie se rade mult asa ca fiti veseli ;)

Si daca castigati, pe langa premiile oneroase, veti fi invitati si la Gala de Premiere organizata in stilul Oscarurilor.
Va astept pe covorul rosu!

Comisia vs Microsoft

Microsoft are multe cazuri pe tema: incercarea de a monopoliza anumite programe.
De data asta e vorba despre browser-e...iar comisia a invins!!!

Preluare

12/15/09

Greva!!!

Da, chiar si la Comisie. Pai doar suntem si noi tot bugetari...dar supra-nationali ;)

Oricum de la stadiu de manifest (scriam eu luna trecuta) acum e momentul de actiune...

Sindicatele afirma ca daca anul acesta nu se acorda marirea de 3,7% atunci in 2010 salariile vor scadea fiindca de la anu' se maresc contributiile catre fondurile sociale.

Acum ma gandesc ce s-ar intampla daca prin absurd Comisia ar intra in grave generala si nimeni nu ar mai lucra?
Care ar fi impactul economic, social, politic daca nimeni nu ar mai veni la lucru?
Ar fi oare atat de mare? Ar genera instabilitate?

Fara raspunsuri de data asta :) Doar intrebari...

12/14/09

La vot sau la renumarat?

Sunt convins ca deja toata lumea a devenit alergica la cuvantul: VOT.

Tocmai din acest motiv acum aveti ocazia sa re-asociati semnificatia conceptului de vot cu termeni ca: implicare, competitie, interes, corectitudine si mai nou cu elemente ca: bio, organic, verde, eco...

Cred ca deja v-am pierdut nu?

Atunci aici se poate vota noul EU Organic Logo! Check it out!

Da, stiu, trebuia sa zic asa de la inceput :)

3 zile si 3 nopti de...

de petrecere:)

Se pare ca functionarii de la Comisie stiu cum sa munceasca dar stiu si sa petreaca! 3 zile si 3 nopti exact ca in basmele romanesti!

Totul a inceput cu petrecerea directoratului. Tema a fost: circus party. Destrabalarea a inclus: multe costumatii amuzante, scenete, tombola, multa mancare traditional europeana, vin fiert, muzica si un cuvant de ramas bun de la comisarul Verheugen. Sapte perechi de pantofi a rupt la dans fiecare mesean, fie el boier mic sau mare.

A doua zi a continuat cu petrecerea pentru Novicii comisiei ;)
Toti nou-venitii adunati din toate colturile imparatiei comisaresti au serbat pana in zori la un castel renumit de cateva stelute. Amfitrionii petrecerii (adica HR-ul) au incercat sa faciliteze mixing-in-ul mesenilor, au organizat concursuri cu zmeii in echipe si au promovat alternativele de socializare in afara orelor de munca (7,5 ore pe zi ca sa fiu mai exact). Am mai vorbit eu despre ele mai demult. V-am spus doar ca aici totul se leaga ;) asemeni fetei Imparatului Rosu ce era vesnic petita.

A treia zi a fost ospatul regal organizat in stil balzacian, pentru departamenul IT (imparatie indepartata de prin vecinatatea Imparatului Verde). Fazani, curcani, peste si mult vin alb sau negru a curs pentru omenirea si buna dispozitia petrecaretilor.

Si in final toti au incalecat pe sa si au plecat sa se odihneasca...

„Şi mai fost-au poftiţi încă: crai, crăiese şi-mpăraţi, oameni în seamă băgaţi, ş-un păcat de povestar, fără bani în buzunar. Veselie mare între toţi era, chiar şi sărăcimea ospăta şi bea!

Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.”

12/11/09

laughing time!!!

Recent am descoperit ca exista o traditie la comisie, cel putin la Directoratul Enterprise & Industry, ca la sfarsit de an, sa se realizeze un filmulet haios cu si despre colegi. Anul acesta a fost despre noile dusuri super moderne care au fost instalate la nivelul 3 (parcare), dusuri ce sunt foarte utile pentru colegii care merg mult cu bicicleta sau care prefera sa faca jogging in timpul pauzei de masa.

Aveti grija la sapun si va propun sa incepeti cu un dus de idei :)

Apoi, va recomand un filmulet ce promoveaza FOARTE FOARTE original cercetarea. Atomii astia de Carbon :))

12/8/09

O cafeluta

Ce ziceti "d' une petite cafe"?

In Brussel si la Comisie, lumea bea destul de multa cafea: din obisnuita (dimineata, la pranz si seara) dar si pentru socializare.

Astazi, la micul dejun cu Directorul General al directoratului nostru (se organizeaza periodic o astfel de intalnire cu noi venitii) am fost indemnati sa socializam fiindca timpul petrecut la discutii se considera timp muncit nu pierdere de vreme.

Asa ca maine dimineata cand beti cafeaua (sau ceaiul) sa va ganditi ce inseamna o comunicare eficienta "cu lapte".

PS: dar sa nu exagerati...cu cafeaua (bineinteles)!

12/7/09

Muncesc deci exist...

Da, e despre joburi :)

Dupa cum sigur stiti, orice cetatean al unui stat membru are dreptul sa caute si sa lucreze intr-o alta tara din UE. Pentru Romania, accesul liber la piata europeana a muncii este oarecum limitat datorita unor restrictii temporare, ce vor fi complet eliminate de abia in 2014!

Dar asta nu inseamna ca nu aveti sanse sa prindeti un post bun aici, mai ales daca aveti o experienta profesionala importanta, daca stiti limbi straine (engleza, franceza, poate si olandeza) si daca aveti sansa sa gasiti un angajator serios care va face toate demersurile pentru a va obtine viza de munca (suna birocratic dar de fapt e o doar o simpla cerere).

Comisia promoveaza joburile vacante la nivelul UE prin 2 portaluri importante:
- Portalul mobilitatii europene pentru ocuparea fortei de munca (EURES): aici oricine isi poate inscrie un CV online, poate cauta prin mii de joburi si poate citi despre diferitele conditii de munca din tarile membre. Un aspect important: pe acest portal NU veti gasi joburi la institutiile europene, ci la angajatori privati.
- Oficiul european pentru selectia de personal (EPSO): da, aici e distractia :) EPSO este portalul oficial ce publica oferte de joburi permanente sau temporare in cadrul tuturor institutiilor europene (Comisia, Parlamentul, Consiliul, etc). Aici gasiti posturile disponibile, planificarea competitiilor, proceduri de selectie, grila de salarii (ca doar sunt publice), drepturile angajatului, teste de pregatire si multe altele. Eu va recomand sa verificati periodic si sa va apucati de facut teste: la anu in Martie incepe lupta :) pe AD-uri!!! Ohaaaaa!!!

Procedurile de recrutare s-au schimbat, v-am mai zis eu aici.

Bafta multa si sa nu copiati :)

12/5/09

Oratori, retori, limbuti...

Unii pentru a fi importanti cred ca e suficient sa vorbesti mult si tare!
Dar sunt anumiti oameni care cu cat reusesc sa comunice in mai putin cuvinte cu atat se fac mai bine intelesi. Cine sunt?

Sunt translatorii!

La comisie, unitatea pentru traduceri este cea mai mare divizie. Zilnic, sute de translatori si traducatori, vorbesc in cele 23 de limbi ale comisiei. Eu am o stima deosebita pentru oamenii astia: care cunosc la perfectie 4, 5, 6 limbi si reusesc sa traduca in timp real discursuri si dezbateri uneori foarte tehnice. Jos palaria!!!

Un studiu recent arata ca la anul industria de limbaje va creste cu peste 10%, fiind una din industriile cu cele mai mari rate de crestere. Pana in 2015 aceasta industrie va valora 17 mld Euro, si asta fiindca odata cu globalizarea apare si nevoie de a comunica din ce in ce mai mult, in noi limbi, cu noi dialecte, si multe radacini (lingvistice bineinteles).

Totodata, am sa va reamintesc ca timp de 5 ani portofoliul pe multi-lingvism a apartinut Romaniei. Aici gasiti informatii despre cum ne-am descurcat, ce programe au fost initiate si mai aveti (pentru putin timp) posibilitatea sa cititi despre comisarul nostru Leonard Orban. In curand, va inchide biroul si va pleca inapoi acasa. Din ianuarie 2010, portofoliul pe multi-lingvism va fi inglobat sub deviza Education, Culture, Multilingualism and Youth, iar noul comisar va fi Androulla Vassiliou din Cipru.

Cu totii stim ca cea mai mare problema a comunicarii e lipsa ei :)
Asa ca voi vorbiti EURO-neza? :)

12/3/09

2012

Cred ca stiti filmul nu?

O alta epopee despre sfarsitul lumii cu efecte vizuale destul de impresionante. Insa, unele ipoteze discutate in film nu sunt foarte departe de adevar, iar incalzirea globala (ce aproape a atins pragul psihologic de 2 grade C) poate avea ca rezultat destabilizarea intregii planete. O simulare pentru acest scenariu apocaliptic gasiti si pe Google Earth.

Totodata, filmul mai face o aluzie: de ce tocmai 2012?
Pai fiindca in 2012 programul global privind schimbarile climatice adoptat prin Protocolul de la Kyoto, va expira!

Comisia stie asta, si impreuna cu Natiunile Unite, pregatesc cel mai mare eveniment mondial pe aceasta tema, ce va avea loc in numai 3 zile, la Copenhaga. Este un eveniment de o importanta vitala pentru viitorul acestei planete, iar Barosso (adica Europa) e gata sa plateasca pana la 100 de miliarde de euro pe an pana in 2020 pentru a combate modificarile climatice. Oare cat e dispusa China sau cat sunt dispuse Statele sa plateasca? Vom afla curand...pe 7 decembrie!!!

Gasiti aici pregatirile Comisiei pentru Copenhaga.

Numaratoarea inversa a inceput si maine poimaine ne vom trezi ca alergam cu totii panicati ca John Cusack...

12/2/09

Cu sau fara schimbare ?!?

Intr-un post anterior incercam sa va descriu atmosfera de oarecare incertitudine si nesiguranta generata de noile schimbari organizationale de aici. A inceput re-organizarea interna a Comisiei.

Change Management nu este un lucru usor, si tocmai de asta, astazi am fost informati ca s-a format un grup intern de lucru (intitulat Schimbarea pentru toti) care va facilita tranzitia, care va raspunde la toate intrebarile si temerile ce se pot forma si care va sti sa spuna in orice situatie: "Calm down, ne restructuram, unele lucruri se vor schimba pe aici dar esenta va ramane si nu aveti nici un motiv sa nu va implicati activ in acest program unic de modernizare a acestei institutii complexe. Nu fiti stresati, schimbarea incepe prin atitudine".

Si cam au dreptate, nu?

Unii spun ca singurul lucru sigur in viata este SCHIMBAREA (nu neaparat in bine).
Eu unul daca ar trebui sa aleg intre Candidatul B si Candidatul G, cu siguranta as vota si acum cu Farfuridi :)

"Ori sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele…esentiale !”

Sharing the Sounds & Sights of Europe

Multe filmulete interesante pe EUTUBE.

Nu vreti factura?

Din ultimele statistice reiese ca 1 milion de companii din totalul de 23 de milioane (la nivel EU-27) folosesc deja factura electronica. Cu alte cuvinte, atunci cand oricare 2 din cele 1 milion de companii vor dori sa faca afaceri impreuna, nu vor mai folosi factura pe hartie ci un sistem de plati integrat in care toate informatiile financiare si de plata se vor realiza prin mijloace electronice. Gasiti analize, statistici si ultimul raport pe E-Invoicing aici.

Aceasta este o directie strategica a Comisiei si in viitor vom auzi din ce in ce mai mult despre noi directive si decizii pe aceasta tema. E-invoicing este un pilon al planului ICT pentru urmatorii ani, ce poate genera economii colosale la nivelul tarilor membre.

Malheureusement, Romania se pare ca inca nu vrea sa renunte la minunatele facturi tiparite pe imprimante matriciale, si interesul aratat fata de aceasta strategie este EGAL CU ZERO. Drept dovada ca nu avem nici macar 1 singur reprezentant in grupurile de lucru si analiza infiintate la nivelul Comisiei: una dovada aici, alta dovada aici...

Bine insa ca vanzarea de facturi pe hartie in Piata Bucur - Obor nu va fi afectata...

12/1/09

Coada la lapte ;)

In cazul nostru e coada la cantina. Cat astepti la rand pana sa platesti?

Pai in medie cateva minute, dar depinde mult de ora la care te duci, la ce cantina mananci, daca e vreo conferinta importanta in cladire, daca e vineri si tot asa...

Astazi, am citit insa un comentariu foarte tare (trimis de un functionar) ce arata pe scurt cum poate fi folosita programarea liniara pentru a eficientiza timpul de asteptare "in coada". Mai mult decat atat, s-a propus si un sistem de penalizare pe modelul supermarket-urilor din UK: daca astepti mai mult de 5 minute atunci nu mai platesti :)

Asta da nivel de civilizatie daca ne gandim deja si la astfel de lucruri. Ma gandesc ca pentru cozile din Romania din supermarket  nu s-a inventat inca o teorie matematica care sa ne ajute ;)

PS: Eures ne face de mancare si aici.

Desteapta-te romane !!!

Asta doar daca ai adormit...
Daca esti inca treaz, optimist si crezi in schimbare, atunci acum e timpul sa fii curajos: azi de 1 Decembrie.

Nu stiu daca pentru tine ziua asta are si alta semnificatie in afara faptului ca e o zi libera in care ai mari sanse sa mananci fasole cu carnati, dar eu voi incerca sa iti ofer si alta perspectiva asupra acestei zile.

Intamplator (sau nu) tot astazi, 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare Tratatul de la Lisabona. Sub deviza - "A fresh start for the EU", noua echipa (Baroso2) de la Comisie are de acum la indemana noi proceduri de lucru prin care va eficientiza politicile privind globalizarea, incalzirea globala, securitatea, energia si altele.

Stiu ca probabil acum iti spui: si ce pot sa fac eu? cine ma asculta pe mine? Pai, uite, poti sa devii generator de schimbare, implicandu-te aici: Europa 2020.

Cum despre ce e vorba? Este noua strategie pentru dezvoltarea Uniunii Europene. Lisabona ne va tine de cald pentru moment, dar Comisia deja a inceput sa se gandeasca la cum ne va fi peste 10 ani. Si iti cere si tie parerea, fiindca oricine poate contribui cu idei bune la un viitor mai bun.

Si daca suna cam neverosimil, si inca nu crezi, atunci uite: scrie-ti ideile tale aici EU2020-citizen@ec.europa.eu, si ai sa vezi ca cineva te va citi si daca ai dreptate te va si sustine!

Si nu uita: doar tu poti face ca 1 decembrie sa devina ziua in care ideile tale conteaza !!!